Protest feminist anticatolic in fata catedralei Notre Dame din Paris

Protest feminist anticatolic in fata catedralei Notre Dame din Paris

Se pare că nu toate aberaţiile acestui sfârşit de modernitate, care lovesc şi ţara noastră, merg în contra spiritului local. Victimocraţia este o ideologie căreia îi prezic un luminos viitor în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Prin „victimocraţie” mă refer la acea ideologie politică ce doreşte sporirea puterii politice în slujba unor clase de cetăţeni, recunoscute de stat ca fiind victime. Este vorba, desigur, de „minorităţi” anume, rasiale, sexuale şi despre femei.

Dacă pînă nu demult cei care doreau controlul puterii politice făceau apel la forţa lor, încercând să apară cât mai puternici, astăzi lucrurile s-au inversat: calea către puterea politică şi controlul social aferent trece prin apel la propriul statut de victimă, sau apărător al victimelor. Avem de-a face cu renaşterea unui model ideologic mai vechi, reîmprospătat. Spun „model” ideologic, şi nu ideologie, pentru că despre asta este vorba. Nu avem o renaştere a comunismului ca atare, ci de o nouă pasăre phoenix, născută din cenuşa celei moarte.

Comunismul a proprus o viziune asupra societăţii în care aceasta ar fi un continu teatru de luptă între un grup de victime şi unul de opresori. Victimele erau, pentru comuniştii clasici, oamenii muncii, iar pentru rolul de opresor a fost desemnat capitalistul. Marxismul în forma aceasta a fost abandonat, dar a rămas modelul: societatea este un teren de luptă între victime şi opresori, iar a avea conştiinţă socială înseamnă a fi de partea victimelor şi împotriva opresiunii.

Acest model a cunoscut multiple aplicaţii:

1. Societatea este terenul de luptă dintre omul de culoare oprimat şi omul alb opresor.

2. Societatea patriarhală este terenul de luptă dintre femeile oprimate şi bărbaţii opresori.

3. Societatea este terenul de luptă dintre minoritatea LGBT şi majoritatea heterosexuală plină de prejudecăţi.

Mai mult decât atât, aceaşi viziune asupra societăţii a fost extinsă şi asupra lumii întregi:

4. planeta este terenul de luptă dintre natura oprimată şi omul opresor.

Piesa este aceeasi, actorii difera. Toate aceste ideologii: antirasismul, feminismul, ecologismul, etc. se înrudesc de aproape, de unde şi colaborarea strânsă dintre aderenţii ei.

Marxismul clasic a mai dat ceva acestei stângi renăscute: retorica progresistă. Potrivit acesteia, a fi de partea victimelor înseamnă să fi un om al viitorului, iar a fi opresor înseamnă să fii retrograd.

Această viziune conflictuală s-a aflat în concurenţă, în cursul modernităţii, cu alte două: cea organicistă şi cea individualistă. Să spunem câteva cuvinte despre ele.

Viziunea organicistă este specifică pentru curentul de gândire conservator, şi susţine că societatea, ca şi natura, este un tot organic, organizat armonios. Sau, care ar trebui să fie organizat armonios. Provocarea de conflicte este, în aceste condiţii, un atentat tocmai la această armonie. Singura revoltă legitimă este revolta împotriva revoluţiei care ameninţa ordinea naturală a lucrurilor. În sânul acestei viziuni s-a născut şi ideea că omul modern, care a pierdut viziunea organicistă asupra societăţii, a devenit un pericol nu doar pentru societate, ci chiar pentru natură. Ecologismul originar, de genul celui profest de un Tolkien, de exemplu, este de această natură conservatoare şi organicistă.

Ideologia individualistă, pleacă de la individ, căutând să îi maximizeze spaţiul de manevră. De aceea, scopul ei, în câmpul politic, este acela de a limita cât mai mult puterea politică, sau orice altă putere coercitivă tradiţională (de exemplu cea religioasă). Astfel individul este lăsat să îşi asume singur responsabilitatea pentru soarta sa. Cu alte cuvinte, este liber. Această ideologie nu concepe spaţiul social drept un câmp de luptă politică, ci drept un teren plin de posibilităţi pentru individ. Atenţie! Pentru individ, nu pentru bastracţiuni precum „omenirea” sau subcolectivităţi sociale. Efectele acestei ideologii se pot simţii şi astăzi, sub forma chemarăă la limitarea puterii statului în numele libertăţii.

Ideologia victimocratică are o acceptţiune foarte diferită privind liberatea. Din punctul ei de vedere, libertate nu înseamnă să fi lăsat în pace de stat să îţi asumi responsabilităţi. Din contră, înseamnă să ceri statului să lupte împotriva societăţii pentru a crea un spaţiu în care tu să poţi face ce vrei. Diferenţa esenţială dintre individualismul de care tocmai am vorbit şi victimocraţie este că în primul caz libertatea este concepută ca responsabilitate individuală în luarea deciziilor, pe când în cazul de care discutăm acum liberatea este concepută drept posibilitatea de a face orice, fără grija consecinţelor. Aşa se face că statul american dă legi prin care obligă angajatorii să includă în asigurarea medicală contraceptive pentru femei. În acest caz libertatea este posibilitatea de a face ce vrei, având mereu statul în spate ca să rezolve consecinţele neplăcute.

O evoluţie curioasă a suferit dragostea pentru natură şi natural. La origine, cum spuneam, s-a născut ca o reacţie a viziunii conservatoare organiciste împotriva capitalismul şi industrializării asociate ideologiei individualiste. Dar ea a fost integrată modelului conflictual victimocratic, şi a devenit ecologismul de astăzi. Natura a devenit încă o categorie oprimată, alături de alte minorităţi recunoscute.

De ce este ideologia victimocratică relevantă pentru blogul acesta? Pentru că aici m-am ocupat deja de semnele vremurilor, ce anunţă alunecarea noastră spre sfârşitul ciclului actual. Triumful politic al ideologiei victimocratice, în ciuda unor unghere ce încă opun rezistenţă, reprezintă sfârşitul erei vaishya şi debutul erei stăpânirii robilor shudra.

Sclavi intr-o mina din Grecia antica

Sclavi intr-o mina din Grecia antica

Ne-am putea întreba, cum ar putea să arate o societate în care tocmai robii sunt stăpâni. Nu sunt ei, prin definiţie, aserviţi şi nu stăpâni? Nu cumva o societate a stării a patra este una a robilor eliberaţi? Altfel cum ar putea stăpânii? Ei bine, nu. Domnia a nostră, a stării a treia, a înseamnat o societate a burgheziei ca burghezie. Înaintea noastră, aristocraţia a stăpânit ca aristocraţie. Ar fi de aşteptat, deci, ca sclavii să ajungă la putere ca sclavi. Ideologia victimocratică, şi ordinea politică aferentă ne dovedesc că acest lucru este posibil. Mai mult, se şi întâmplă sub ochii noştrii.

Cel mai trist lucru legat de ascendenţa victimocraţiei este că orice regim creează cetăţeni de un anumit fel. Dacă acum calea spre puterea politică o oferă protejarea unor categorii desemnate drept victime, atunci fiecare dintre noi are tot interesul să îşi prezinte propria situaţie drept una de victimizare. Cu alte cuvinte, suntem încurajaţi să ne vedm drept victime şi nu drept oameni care îşi iau soarta în mâni şi sunt responsabili de alegerile lor, întru succes sau eşec. O astfel de mentalitate nu sprijină formarea personalităţilor puternice, pe calapodul virtuţilor tradiţionale. Deci nu poate avea nic un fel de pretenţie de loialitate din partea noastră.

Să nu uităm că ceea ce diferenţiază, în esenţă, castele, este sistemul de valori. Aristocraţia îşi are valorile proprii, burghezia la fel, iar sclavii la fel. Dintre castele tradiţionale numai primele trei au acces la studierea Vedelor, adică, extrapolând pentru toate societăţile tradiţionale, numai primele se âmpărtăşesc din Tradiţia primordială şi influenţele sale spirituale. De aceea numai aceste stări au valori demne de fi numite astfel. Din contră, robii sunt cei care nu au alte valolori, în afara satisfacerii poftelor de moment. La fel, victimocraţia de astăzi încurajează un singur fel de altruism: militarea pentru libertatea altora de a-şi satisface poftele de moment.

Spuneam la început că această ideologie va fi la ea acasă în această ţară. Deja românii sunt etatişti convinşi, obişnuiţi să aştepte de la stat să vină cu soluţii. Dacă există vreun neajuns în ţară, întrebarea care se pune iute este: „unde sunt autorităţile?”, sau „de ce statul nu intervine?”. Cu alte cuvinte, concetăţenii noştrii sunt deja victimocraţi prin formaţie. Când se vor lepăda de actualele prejudecăţi sexiste, rasiste şi anti-gay vor face din acest colţ de rai un paradis al conştiinţei de victimă.

Advertisements