elements Cele patru elemente, focul, apa, aerul şi pământul, ţin de latura materială a naturii şi reprezintă patru stări ale materiei prime. Astfel, elementele nu reprezintă materia de bază a universului, ci avem de-a face, în cazul lor, cu o diferenţiere a materiei prime sub influenţa Formei (în sens platonic).

Aceste patru elemente nu trebuie confundate cu ceea numim în mod obişnuit foc, apă aer şi pământ, pentru că acestea reprezintă doar o manifestare a lor în domeniul fizic, accesibil simţurilor trupeşti. Cu alte cuvinte, ar fi vorba de o manifestare „pământoasă” a acestora, nicidecum de elementele ca atare. Este important să înţelegem că atunci când cei din vechime le numeau pe acestea drept elementele constitutive ale celor din jur nu vroiau să spună că focul la care ne facem cafeaua de dimineaţă şi apa în care ne spălăm reprezintă, alături de celelalte două, substratul material a tot ceea ce există. Elementele naturale pe care le percepem cu simţurile sunt doar nişte simboluri prin care sunt numite realităţi ce nu ţin de domeniul fizic, ci se află la originea constituţiei lumii fizice. Însă folosirea lor ca simboluri nu este întâmplătoare. Focul fizic are o afinitate anume cu elementul foc, primul fiind, cum spuneam, manifestarea la nivelul corporalului al celui de-al doilea. La fel şi cu celelalte trei.

Este foarte important să înţelegem că cele patru elemente nu sunt cele pe care le experimentăm prin simţurile trupeşti, pentru că acestea se află la originea întregii lumi a fiinţelor determinate. Cu alte cuvinte, atât trupul nostru, cât şi facultăţile noastre sufleteşti legate de această existenţă determinată au ca substrat material elementele de care ne ocupăm. Deci nu poate fi vorba de ceva fizic, pentru că apa fizică sau focul fizic nu se poate afla la originea trăsăturilor noastre de personalitate.

De asemenea, ne putem da seama că cele patru nu se identifică cu manifestările lor în domeniul fizic şi din faptul că acestea reprezintă o diferenţiere calitativă a materiei prime, care, evident, nu este de ordin fizic. Materia prima este substratul originar a tot ceea ce există, şi fiind materia în stare pură, anterioară oricărei acţiuni a formei, este complet lipsită de orice determinare. Deci, este lipsită complet de calităţi, nefiind nimic anume. (Într-un anume sens, am putea spune că este nimicul însuşi, care, împreună cu plenitudinea reprezentată de formă dă naştere fiinţelor determinate.) Orice materie de ordin fizic este deja determinată calitativ, deci se naşte din interacţiunea formei cu materia.

Cele patru elemente se constituie în urma unei rupturi de echilibru ce are loc în materia primă, sub influenţa Formei, ruptură ce se produce de-a lungul unui ax vertical, proiectat apoi într-unul orizontal. Despre ce este vorba?

Într-un manuscris atribuit lui John Dee, păstrat la Muzeul din Londra putem citi următoarele:

Ia aminte cu seriozitate la alcătuirea, sau textura acestei lumi. Este o înlănţuire a non gradu ad non gradum, de la ceea ce este dedesubt orice înţelegere la ceea ce se află deasupra orice înţelegere. Ceea ce se află dedesubt oricărui grad de percepţie este un an anumit întuneric, îngrozitor şi de neexprimat. Magicienii îl numesc tenebrae activae, iar efectul său în natură este recele, etc. Pentru că întunericul este vultus frigoris, originea, trupul şi matricea recelui, la fel cum lumina este faţa, principiul şi izvorul căldurii. Dionisie o numeşte Caligo Divina, pentru că este invizibilă şi în afara oricărei înţelegeri. Evreii o numesc Ein, adică nihil, sau nimic, dar într-un sens relativ, sau, cum spun scolasticii, quoad nos. Spus mai clar, Deitas nuda, sine indumento. Substanţa mediană între acestea două este cea pe care o numim de obicei natură. Aceasta este Scala marelui Caldeu, care ajunge de la întunericul subnatural la focul supranatural. Aceste creaturi mediane au ieşit dintr-un anumit fel de apă, care a fost prima spermă, sau Prima Materie a marii lumi. Iar acum vom începe să o descriem: capiat qui capere potest. (John Dee, The Rosicrucian Secrets, Their Excellent Method of making Medicines of Metals also their Lawes and Mysteries)

În desfăşurarea sa dinspre Unitatea sa originară, adică dinspre Unul-Bine platonic, spre pluralitatea fiinţelor particulare, ordinea cosmică (adică înlănţuirea de care vorbeşte Dee) este structurată de nişte tendinţe. Prima tendinţă care poate intra în discuţie este tendinţa descendentă dinspre polul formal spre cel material, adică de la Unul-Bine spre Diada indefinită. Rostul acesteia este să departeze natura de originea sa. Această departare se face, deci, de-a lungul unei axe ce are la capătul superior polul formal al manifestării iar la celălalt capăt polul material.

A doua tendinţă, ce urmează implicit primei, este tendinţa ascendentă, care reconduce natura la propria sa origine. Rostul acestei tendinţe este aceea de a prevenii disoluţia prin prevenirea ruperii creaţiei de Creatorul său.

Ne aflăm complet în afara oricărei judecăţi de ordin moral şi de aceea nu îşi au locul calificative de genul “bun” sau “rău”, pentru că existenţa universului depinde de ambele tendinţe. Fără cea descendentă cosmosul ar fi recondusă în propria origine în care s-ar pierde, iar fără cea ascendentă acesta ar pierde legătura cu aceeaşi origine şi ar dispărea în neant, adică în nimicul care este materia primă încă nediferenţiată. De aceea unele doctrine vorbesc de o vibraţie primordială care stă la baza Universului. Această mişcare vibratorie, însă, nu trebuie văzută nici ca mişcare şi nici ca vibraţie, pentru că ambele imagini sunt contingente şi, deci, au un înţeles relativ. Vibraţia presupune o repetiţie, iar repetiţia presupune o desfăţurare în timp, ceea ce e exclus în acest caz. Timpul ţine de anumite nivele ale rânduielii cosmice, dincolo de care el nu există. Vibraţia primordială, deci, se referă la acţiunea simultană a celor două tendinţe. Corect înţeleasă “teoria vibraţiei” revelează structura creaţiei, a cărei bază constitutivă este contrastul dintre cele două tendinţe.

O doctrină precum taoismul vorbeşte doar de acestea două când îşi formulează cosmologia pornind de la Yang şi Yin care constituie rădăcina a tot ce există, atât a Universului ca atare, cât şi a părţilor sale luate una câte una. Însă binomul Yin-Yang îşi are propria temelie în Unitatea ce le precede, respectiv în T’ai-chi. Un sens înrudit îl au şi noţiunile de solve şi coagula ale hermetismului, cât şi distincţia dintre logica deductivă (de la principiu către cazul particular) şi inductivă (de la cazul particular la principiu).

Desfăşurarea rânduielii cosmice se face prin conlucrarea ambelor tendinţe, după cum spuneam. Vibraţia verticală, de-a lungul Axei descendente se propagă şi pe orizontală, creând un plan particular de manifestare: o Lume. Această vibraţie orizontală se constituie din tendinţa expansivă şi cea contractantă. Prima corespunde tendinţei descendente, iar cea de-a doua celei ascendente.

Tradiţia hindusă vorbeşte de cele trei guna: sattva, rajas şi respctiv tamas. Termenul guna poate fi tradus destul de exact prin acela de “tendiţă”, sattva fiind ceea ce am numit tendinţa ascendentă, rajas tendinţa expansivă iar tamas cea descendentă.

Dacă ţinem cont de faptul că tendinţa de expansiune este de fapt o reorintare pe orizontală a vibraţiei verticale dintre polul esenţial şi cel substanţial, respectiv între purusha şi prakriti, ca să rămânem la terminologia sanscrită, ne putem da seama că mai poate exista o împărţire a tendinţelor, de data aceasta una quaternară. Putem avea în afară de cele două principale şi două secundare, pe care le putem numii semiascendentă una şi semidescendentăcealaltă, corespunzân celor două faze ale expansiunii orizontale. Obţinem astfel o cruce verticală al cărei braţ vertical este “Raza divină” purtătoare a “Voinţei Cerului”, după o formulă extrem orientală, adică a puterii ordonatoare a formei asupra materiei.

În cazul rotaţiei elementelor aceste patru tendinţe, sunt cunoscute sub numele de calităţi şi se numesc cald (tendinţa ascendentă), rece (cea descendentă), umed (cea expansivă) şi uscat (cea contractantă). Aceste tendinţe diferenţiază materia primă în cele patru elemente din care se constiuie lume materială, adică lumea fiinţelor determinate.

Să nu uităm nici un moment că lumea materială, la baza căreia stau cele patru, nu se reduce la ceea ce noi numim astăzi lume materială, adică la ceea ce este accesibil celor cinci simţuri. Este vorba de întreaga lume a fiinţelor determinate, adică atât de domeniul simţurilor căt şi de domeniul imaginaţiei inferioare şi a altor facultăţi sufleteşti legate de acestea. Temperamentul fiecăruia se referă tocmai la acest nivel de jos al sufletului.

Întunericul la care se referea John Dee este, desigur, materia prima, din care au ieşit cele patru elemente şi la care pot fi reconduse. Este vorba de ceea ce alchimiştii numesc mercurul filosofal, sau solventul universal. În relaţia sa cu cele patru ea se numeşte chintesenţă, adică cea de-a cincea esenţă (quinta essentia).

Fiecare calitate tinde să transforme materia prima într-un element, astfel: caldul în foc, uscatu în pământ, recele în apă, iar umedul în aer. Dacă ar fi vorba de elemente fizice ne-am fi aşteptat să vedem umedul legat de apă, dar avem aici încă un semn că nu despre nivelul fizic este vorba. Atunci când elementele se transformă din una în alta avem de-a face cu:

focul cald, care sub influenţa uscatului devine pământ,

cu pământul uscat care sub influenţa recelui devine apă,

apa rece care sub inflenţa umedului devine aer

şi aerul umend care sub influenţa căldurii devine foc.

Aceasta este rotaţia elementelor. Iată un tabel, care o înfăţişează, în sens orar.

 

cald

 

foc

 

uscat

 

 

aer

quinta essentia

 

pământ

 

 

umed

 

apă

 

rece

 

Dacă în relaţia cu materia prima elementele sunt caracterizate de o calitate din cele patru, raportate una la alta ele sunt caracterizate de câte două calităţi, predominând una. Astfel:

focul este cald şi uscat, cu predominanţa caldului,

pământul este uscat şi rece, cu predominanţa uscatului,

apa este rece şi umedă, cu predominanţa recelui,

aerul este umed şi cald, cu predominanţa umedului.

Vedem din acest tabel că elementele de bază sunt focul şi apa, a căror proiecţie sunt aerul şi pământul. Cu alte cuvinte, aerul şi pământul pot fi reconduse la foc şi apă, după cum se poate vedea şi din simbolurile ce le sunt specifice. După expresia lui Evola: “Pământul este o oprire, o sincopă a direcţiei de cădere a Apelor; iar în mod analog Aerul este o oprire, o sincopă a direcţiei ascendente a Focului.” (Julius Evola, “Tradiţia Hermetică”, Ed Humanitas, Bucureşti, 1999, pag. 61). El ne spune asta pornind de la simbolurile elementelor, care sunt câte un triunghi, cu vărful în sus pentru foc şi în jos pentru apă. Astfel, focul şi apa reprezintă masculinul şi femininul prin excelenţă, sau, mai precis, ceea ce în planul diferenţierii sexuale a fiinţelor vii se manifestă ca masculin şi feminin. Pământul şi aerul au ca simboluri câte un triunghi cu vârful în jos, respectiv în sus, ca şi în cazul celorlalte două elemente, dar de data aceasta barate orizontal.

Cum participă aceste patru elemente la constituirea unei fiinţe determinate? În fond rostul acestei doctrine este tocmai acela de a ne descrie felul în care este structurat un sinol, adică o fiinţă particulară, apărută în urma unirii dintre materie şi formă. Doctrina elementelor ne prezintă o perspectivă materialistă, în sensul propriu al termenului (şi nu în cel modern al termenului „materialism”), adică una din perspectiva materiei. Cealaltă perspectivă posibilă ar fi cea a formei, caz în care am discuta despre individuaţie.

Din perspectiva doctrinei rotaţiei elementelor, deci, o fiinţă determinată, adică tu sau eu, sau orice lucru anume la care te-ai putea gândi, apare în momentul în care devine „pământos”. Elementul pământ şi tendinţa pe care am numit-o contractantă sunt cele care constituie o fiinţă în forma sa particulară. Focul şi tendinţa ascendentă o ridică spre domeniul formal, apa şi tendinţa descendentă o reduc la materia sa primă, şi chiar la materia prima, iar aerul şi tendinţa expansivă îi desfăşoară potenţialităţile ce-i sunt inerente.

Fără elementele pământ, care o conservă şi aer, care îi desfăşoară posibilităţile, o fiinţă determinată nu ar putea exista ca fiinţă determinată. Fără foc şi apă ea nu şi-ar putea transcende condiţia de fiinţă determinată. Pentru realizare sufletească sunt necesare pământul şi aerul. Realizarea spirituală se face cu foc şi apă. Asta pentru că realizarea sufletească va consta într-o ordinare cât mai armonioasă a agregatului care este o fiinţă determinată. Asta cere stabilitatea pământului pentru a închega forma determinată şi iniţiativa aerului în desfăşurarea posibilităţilor sale inerente. Pe de altă parte, realizarea spirituală constă în reabsorbţia în cauza formală a Unului-Bine platonic, al lui Atman în Brahman, potrivit Upanishadelor, respectiv al divinului din noi în divinul din univers, potrivit unei fericite expresii plotiniene. Tendinţa care împinge la reabsobţie este cea ascendentă, deci avem nevoie de foc. Iar desfacerea agregatului, care este o fiinţă determinată, se face prin apa, ca solvent ce reduce, în cele din urmă, la chintesenţă. Aceasta este moartea iniţiatică din cadrul Misterelor Mari. În schimb, folosirea apei ca solvent pentru o desfacere a agregatului propriei fiinţe doar pentru a-l recompune mai armonios este moartea iniţiatică din cadrul Misterelor Mici.

Advertisements