Devil_codex_GigasGoetia este arta legată de daimonii tereştrii, daimoni ce corespund facultăţilor inferioare ale sufletului, cele legate de existenţa trupească. Este numită şi „magie neagră” pentru că elementului pământ îi corespunde, ca şi culoare specifică, negrul. Deci, spre deosebire de formele superioare ale magiei, această formă de magie este una cu totul inferioară şi impură prin însăşi natura sa.

Prin suprapunerea Revelaţiei creştine peste tradiţiile antice magia zisă „neagră” a început să îşi schimbe sensul, devenind, dintr-o practică de comunicare cu daimoni tereştrii, o încercare de manipulare a demonilor (în sens creştin). Astfel s-a ajuns la asocierea culorii negre cu ceva sinistru, în acest context, sau la interpretarea folosirii simbolurilor inversate, ca fiind o frondă adusă simbolurilor respective. Nu este nici un secret că în magia neagră de astăzi se foloseşte crucea întoarsă, ca semn de respingere al creştinismului, iar alte ritualuri şi simboluri anticreştine de acest gen abundă.

Dar, la origine, folosirea unor simboluri inversate în cazul magiei negre, nu implică deloc o respingere a ceea ce acele simboluri reprezintă. Este vorba, pur şi simplu, de o aplicare practică a principiului analogiei inverse, care ordonează relaţiile între diferite planuri de existenţă. Din moment ce este vorba de o magie terestră, de unde şi culoarea folosită, simbolurile trebui folosite răsturnat, dacă este să îşi facă efectul în acest plan şi nu altul.

Culoarea neagră, cum spuneam, nu are nici ea vreo semnificaţie sinistră, deşi în magia neagră actuală ea este asociată cu întunericul şi cu misterul. Astfel, negrul apare drept ceva incitant, prin misterul şi întunericul cu care este asociat. În realitate, nimic mai neincitant şi mai lipsit de mister precum magia neagră. Odată aprofundate întru-câtva disciplinele legate de facultăţile superioare ale sufletului, goetia va apărea drept întruparea banalităţii însăşi şi ceva complet ridicol.

Să rămânem la culoarea neagră. Fiecăruia din cele patru elemente îi este asociată câte o culoare. Ei bine, elementului pământ îi este asociată culoarea neagră. Dintre cele patru pământul reprezintă cristalizarea într-o formă determinată a unei fiinţe, sau a unui obiect anume. Astfel, acest element este legat de existenţa individuală şi de nivelul trupesc. Ori, o existenţă dedicată acestui nivel, părăsind facultăţile superioare ale sufletului, echivalează cu o moarte a acestuia. Nu este o întâmplare faptul că aceeaşi culoare se asociază morţii şi penitenţei. Existenţa în trup, în condiţiile în care acesta domină sufletul, este o moarte, la fel cum penitenţa este o „mortificare” a pasiunilor, pentru a elibera persoana umană de stăpânirea lor. Deci, folosirea culorii negre în toate aceste cazuri – de altfel, complet diferite între ele – este de înţeles.

Concret, negrul este culoarea ce trebuie folosită în urmărirea unor scopuri meschine şi egoiste, precum sunt cele care se leagă de goetia (în alt context fiind şi culoarea mortificării ascetice). Fiind culoarea pământului, deci a existenţei individuale şi dedicată trupului, tot ce ţine de egoism şi de întoarcere spre cele de jos se află sub semnul acesteia. Roba magului care oficiază ritualurile magiei negre trebuie, deci, să fie de culoare neagră, la fel cum aceeaşi culoare trebuie folosită cât mai des în ce priveşte ustensilele, pentru a induce efecte pe acest plan. Animalele sacrificate vor trebui să fie de culoare neagră, iar dacă se foloseşte vin, va trebui să fie unul roşu închis (de culoarea sângelui negru). Pisica neagră şi câinele negru, corbul, liliacul şi alte vietăţi de acest fel, sunt asociate magiei legată de acest nivel de jos al ordinii cosmice din motive lesne de înţeles. Este vorba de banale reguli de magie elementară. Ce poate fi mai puţin misterios şi incitant decât asta?

La fel, dacă voi suna din străinătate în România voi folosi un prefix anume (40), pentru că acesta este asociat cu această ţară, altfel voi suna aiurea. Ce poate fi mai banal şi mai puţin tainic?

Trebuie spus fără menajamente, că este vorba de ritualuri ce, prin însăşi natura lor, sunt impure şi care îl impurifică pe goeta şi participanţi, indiferent de ce măsuri de protecţie îşi iau, pentru că puritatea se referă, prin definiţie, la detaşarea de existenţa corporală, în favoarea facultăţilor superioare ale sufletului. Ritualuri dedicate unor scopuri meschine, prin însăşi natura lor, îl lipsesc pe goeta şi pe participanţi, de orice protecţie în faţa daimonilor de care vorbim. De aceea şi simbolurile specifice acestor preocupări, precum animalele mai sus pomenite, dar şi anumite simboluri inversate, au caracter impur şi trebuie evitate.

Aici ar merita menţionat faptul că măsurile de protecţie care se iau în cazul unui ritual de magie neagră le-am aflat în urma revelaţiilor venite de la zeii Pluton şi Hecate, zeii care stăpânesc peste Hades şi fauna sa. Cu alte cuvinte, felul în care ne protejăm de daimonii tereştrii şi de cei infernali şi felul în care îi stăpânim ne-a fost descoperit tocmai de către şefii lor. Cum să nu-ţi vină în minte atunci episodul evanghelic în care fariseii murmurau împotriva Domnului „Acesta nu scoate diavolii decât cu Beelzebul, căpetenia diavolilor!” (Matei 12:24) şi răspunsul de pur bun simţ al lui Isus:

Orice împărăţie, dezbinată în ea însăşi, se ruinează şi orice cetate sau casă, dezbinată în sine, nu va dăinui. Iar dacă Satana îl alungă pe Satana, se dezbină în el însuşi; aşadar, cum va dăinui împărăţia lui? (Matei 12: 25, 26)

Aş mai spune doar că Eusebiu din Cezarea, citând un pasaj din lucrarea lui Porfir Filosofia descoperită de oracole, în care se vorbeşte despre Serapis şi Hecate, îi asociază explicit cu Beelzebul biblic. Serapis, de altfel, este un zeu egiptean adoptat de lumea clasică în antichitatea târzie şi identificat cu Pluton.

Deci nu putem avea mare încredere în aceste revelaţii. Acesta este şi motivul pentru care nu am spus aici nimic despre astfel de măsuri de protecţie. Ele sunt complet inutile. Singura măsură de protecţie eficientă este purificarea sufletului, adică detaşarea sa de cele pământeşti. Ori, a lua parte la un ritual de magie neagră, adică unul prin care se caută satisfacerea unor pofte trupeşti şi de câştig material, este, prin însăşi natura şi scopul ritualului, aducător de impuritate. Asta înseamnă că cei care se complac în aşa ceva sunt complet neprotejaţi în faţa daimonilor inferiori.

Aş menţiona în treacăt, că mi se pare ceva foarte trist faptul că, mai ales în rândul adolescenţilor, poate apărea o modă de a agăţa pe perete simboluri „magice”, pentru că arată bine, sugerează ceva misterios, deci sunt cool. Ceea ce aceştia nu realizează, este că astfel de simboluri, indiferent ce semnificaţie au, funcţionează ca nişte incantaţii vizuale, deci, sunt porţi către „dincolo”. Ori, de ceea ce se află dincolo nu se cuvine să se ocupe cel care nu are calificarea necesară. O banală distracţie de acest fel poate avea efecte cu adevărat nebănuite.

De asemenea, dacă port îmbrăcăminte de culoare neagră ar fi bine să mă întreb cu ce scop o fac. Ce anume vreau să exprim cu asta? Este un semn exterior al regretului pentru moartea cuiva, sau este o expresie a unei mortificări ascetice pentru detaşarea de cele trupeşti? Dacă nu, atunci e bine să o evit, pentru că negrul este o culoare simbolică, deci are putere de invocare a unor forţe cosmice. Dacă negrul pe care îmi place să îl port, exprimă doar un gust personal pentru mister şi trăiri de ordin emotiv, s-ar putea să mă trezesc înfăptuind un act de magie „neagră”, fără să ştiu. Astfel de ritualuri nu îţi cer să fi conştient (pe deplin) de ce faci, ci doar să respecţi nişte reguli pentru a obţine efecte.

Ceea ce trebuie ştiut despre daimonii tereştrii şi infernali/subpământeşti (a nu se face confuzia cu demonii în sens creştin) este că, spre deosebire de daimonii superiori şi de zei, aceştia sunt legaţi de facultatea imaginaţiei inferioare, deci vor acţiona prin intermediul acestei facultăţi. În virtutea analogiei dintre micro şi macrocosm, nivelul terestru corespunde acelor facultăţi ale sufletului care se leagă de existenţa în trup. Deci domeniul de acţiune al unui daimon de acest fel este imaginaţia inferioară. Să vedem ce este aceasta.

În sufletul nostru există o ierarhie a facultăţilor, în care îşi găseşte locul şi cea de a crea imagini. Aceasta este imaginaţia. Ea traduce în imagini ceea ce ne transmit cele cinci simţuri, creând lumea în care trăim. Noi trăim, deci, într-o lume creată de imaginaţia noastră, pe baza stimulilor exteriori. Trăim în lumi destul de asemănătoare, pentru că facultatea aceasta răspunde la stimuli similari, iar în baza lor acţionează similar în noi toţi. Dar asta nu schimbă faptul că fiecare din noi trăieşte în câte o lume recreată de propria imaginaţie şi numai la aceasta avem acces conştient. Aceasta este imaginaţia inferioară.

Dar aceeaşi facultate de a crea imagini ne mai ajută şi să traducem în imagini cunoştinţele ce ne revin prin cel de-a şaselea simţ, simţul interior. Acesta este intelectul intuitiv, cu care avem acces la esenţele ultime ale rânduielii cosmosului, adică la Ideile platonice. Imaginaţia superioară traduce în imagini aceste lumi superioare, aducând pe lume mituri şi rituri.

devilEi bine, magia terestră, sau goetia, se leagă de imaginaţia inferioară, prin definiţie. Asta înseamnă că o cultivare a imaginaţiei inferioare este o operaţie de magie neagră. Să nu ne ascundem după deget şi să spunem lucrurilor pe nume. Acest întreg angrenaj de trezire şi întreţinere a apetitului de a „consuma”, care este sistemul economic şi politic modern, bazat pe stimularea imaginaţiei legată de cele exterioare, echivalează cu un adevărat ritual de invocare a daimonilor tereştrii şi infernali.

Porfir, discipolul lui Plotin şi editorul operelor maestrului săi, ne atrage atenţia într-o lucrare a sa că aceştia sunt plini de imaginaţie şi înşelăciune, fiind în stare să producă minuni. Iar cu ajutorul lor cei astfel înşelaţi se ocupă incantaţii şi de poţiuni ce să aducă dragostea. Din cauza lor avem de-a face cu lipsa de stăpânire, cu speranţa îmbogăţirii şi căutarea măririi, dar mai ales cu înşelăciunea. Minciuna face parte din natura lor intimă (De abstinentia, II., 42, 1).

Noi avem de-a face cu o întreagă civilizaţie centrată exclusiv pe căutarea satisfacţiilor individuale şi colective de tot felul. Tema aproape unică a industriei de entertainment este „love”, adică erosul redus la sentimentalitate sau la sex. Progresul economic şi propăşirea socială este scopul declarat şi exclusiv al birocraţiei statale. Între timp noi devenim din ce în ce mai dependenţi de stimulii care ne întreţin sau ne ridică nivelul de satisfacţie, indiferent de ce ar fi vorba: serialul preferat, un joc pe calculator, un anumit gen de literatură, sau cine ştie ce altceva. Această dependenţă începe să semene cu o veritabilă dependenţă de droguri sau pornografie, cu manifestări similare. Iar toţi aceşti stimuli ne iau în stăpânire prin intermediul facultăţii imaginaţiei (inferioare).

În mod clar trăim în mijlocul unui ritual de magie neagră, pentru cine are ochi să vadă.

Ajunşi în acest punct, câteva lucruri de clarificat. Am pomenit de daimoni tereştrii şi de cei infernali. Care este diferenţa dintre aceştia şi de ce goetia are în vedere ambele categorii, dacă aceştia sunt diferiţi? Spuneam că daimonii tereştrii nu trebuie confundaţi cu demonii teologiei creştine. Care ar fi atunci relaţia dintre aceştia?

În ce priveşte prima problemă, aceşti daimoni sunt diferiţi prin faptul că aparţin unor nivele diferite ale rânduielii universului. Unii aparţin de nivelul terestru, pe când ceilalţi se află sub pământ. În ce priveşte aplicaţia microcosmică a acestei deosebiri, daimonii tereştrii au de-a face cu ceea ce ne individualizează ca persoane umane, pe când cei infernali sunt legaţi de partea infra-personală a fiinţei noastre. Aceasta din urmă mai este cunoscută cititorului modern drept „inconştientul colectiv”, adică acea ladă de gunoi a personalităţii noastre în care ne pierdem individualitatea, dizolvându-ne într-o moştenire infra-raţională a speciei noastre. Este ceea ce ne apropie cel mai mult de animalele lipsite de judecată. Indiferent ce credea Jung despre ea, este vorba despre partea noastră cea mai puţin umană.

Dar dacă diferenţa este atât de pronunţată, de ce magia neagră face apel la ambele categorii de daimoni? Nu ar trebui să existe două feluri de magie, aplicabile celor două nivele? Ei bine, nu. Asta pentru că nu poate exista o magie adresată daimonilor infernali.

Orice formă de magie este o tehnică prin care se urmăreşte un scop. În formele sale superioare, adică în cazul teurgiei, scopul este curăţarea sufletului pentru a-l face cât mai potrivit întâlnirii cu divinul (în sens păgân, nu creştin). Magia neagră este adresată daimonilor tereştrii, în ce priveşte partea de cereri, pentru că bogăţia materială şi oblojirea rănilor amorezatului, sau provocarea acestor răni, ţin de domeniul lor. Daimonii infernali, fiind legaţi de partea noastră infra-raţională şi infra-personală nu au nimic de-a face cu dorinţele şi poftele noastre conştientizate.

Însă dimensiunea terestră a existenţei noastre nu este una autosuficientă. Cu alte cuvinte, un trai doar trupesc este imposibil. Fie ne orientăm spre ceea ce este dincolo de trup, adică spre sferele superioare, reprezentate de facultăţile interioare ale sufletului, fie ne afundăm în infra-personal. De aceea, magia neagră, prin care se caută câştiguri doar de ordin trupesc, deschide poarta Hadesului. Aici ar fi legătura dintre goetia adresată daimonilor tereştrii şi daimonii infernali.

Prin „încreştinarea” magiei negre lucrurile devin mai confuze, iar ceea ce ar trebui ţinut distinct este amestecat într-o devălmăşie contraproductivă. Bunăoară, are loc o identificare a daimonilor de diferite ranguri cu demonii şi chiar zeii sunt declasaţi la nivelul de diavoli. În felul acesta sunt trimise în devălmăşie în infern fiinţe care ţin, prin natura lor, de alte nivele ale cosmosului. Şi tot aşa se ajunge să se caute ajutor pentru satisfacerea unor ambiţii materiale la diavoli, prin această nouă formă de magie neagră. Dintr-o poartă terestră spre infern, magia neagră a ajuns cu totul infernală. S-a pierdut, astfel, distincţia dintre planul terestru şi cel infernal, sau între nivelul trupesc şi cel infra-personal.

Dar, care ar fi, atunci, relaţia între daimonii în sens păgân şi demonii teologiei creştine? Mai ales că avem acelaşi termen pentru a-i desemna, chiar dacă eu am folosit aici o transliterare diferită pentru a evita confuziile. Am răspuns deja implicit la această întrebare în cursul discuţiei de mai sus, dar cred că aş fi dator cu o formulare mai explicită. Spuneam că imaginaţia superioară este cea care traduce în imagini ceea ce percepe simţul nostru intern, intelectul intuitiv, respectiv că rezultatul acestei lucrări de traducere în imagini sunt miturile şi riturile. De aceea miturile sunt diferite de la o tradiţie particulară la alta, dar sensul lor profund este comun, aşa cum realităţile superioare pe care le semnifică sunt aceleaşi. Daimonii, în sens păgân, reprezintă o ipostaziere mitologică a unor realităţi cosmice. Astfel, ei ţin de imaginaţia umană, fără să fie lipsiţi de realitate. Doar că ei nu sunt reali în acelaşi sens în care suntem noi oamenii, în a căror imaginal ei rezidă, sau realităţile cosmice pe care ei le semnifică. În schimb, demonii, în sens creştin, sunt o plăsmuire a imaginaţiei divine, la fel ca noi.

Diferenţa dintre creştinism şi personajele miturilor păgâne este că acestea din urmă nu există decât legat de imaginalul care i-a plăsmuit. Nu este vorba doar de fantasmagorii personale, ci de realităţi în sensul tare al cuvântului. Dar nu şi în sens fizic (vezi articolul meu pe această temă Mythopoeia: J. R. R. Tolkien, C. S. Lewis şi valoarea miturilor păgâne). Zeii şi daimonii nu pot apărea decât în viziuni sau vise, adică sunt mereu legaţi de imaginal. În schimb „mitul” creştin este unul care a luat trup, în sensul cel mai concret şi fizic al expresiei:

Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. (Ioan 1:14)

Isus, om pe deplin şi Dumnezeu întru totul, a fost un personaj real, ce putea fi atins cu mâna, care s-a julit la genunchi şi care mânca şi mergea după tufiş, ca orice fiinţă cu trup. Apollo nu ar fi înstare de aşa ceva. La fel, daimonii nu au o existenţă separată de imaginalul tradiţiei care i-a plăsmuit. În schimb demonii, deşi pot acţiona făcând apel la aceleaşi facultăţi ale sufletului în care îşi fac veacul daimonii, au o existenţă distinctă de aceasta. De fapt, domeniul de acţiune al demonilor este tocmai acela care corespunde, în termenii păgânităţii clasice (greco-romane), daimonilor tereştrii şi infernali. Adică demonii pun stăpânire pe noi cu ajutorul facultăţilor inferioare ale sufletului nostru, cele legate de trup.

Spuneam cu altă ocazie că sfârşitul acestui ciclu încă nu este atât de aproape cât ar crede unii, şi că epoca prin care trecem, dominată de materialism, va fi urmată de încă una, înaintea rectificării finale. Dacă acum suntem obsedaţi de beneficiile ce ne pot fi oferite de daimonii tereştrii, va veni o vreme când vom aluneca mai în jos, până în îmbrăţişarea celor infernali. Acela va fi momentul în care daimonicul terestru de astăzi va deveni demonic în sens propriu. Dacă acum trăim într-un gigantic ritual de magie neagră în sensul precreştin al termenului, atunci vom trăi într-o universală Missa neagră. Să vedem ce înseamnă asta.

Acum suntem pradă influenţei daimonilor tereştrii, prin faptul că suntem complet dependenţă de bunurile sublunare şi am uitat de cele ce ţin de sferele mai înalte. Suntem complet închişi în lumea generării şi coruperii prin faptul că am întors satele spaţiului supralunar. Însă, întorcând spatele sferelor mai înalte (şi facultăţilor sufletului ce le corespund) am devenit activi faţă de cer şi pasivi faţă de pământ.

În sens etimologici pasivitatea implică receptivitate. Noi suntem chemaţi să fim pasivi faţă de cer şi activi faţă de pământ, în sensul că trebuie să fim canale de transmisie a influenţelor cereşti spre lumea de jos. În asta constă demnitatea omului de rege şi preot al spaţiului sublunar. Devenind activi faţă de cer, prin respingerea activă şi deliberată a ceea ce spaţiul supralunar reprezintă, am devenit pasivi faţă de ceea ce vine de jos. Faţă de pământ, într-o primă instanţă, şi faţă de Hades şi forţele haosului, mai apoi.

Ne apropiem de momentul de încheiere al domniei celei de-a treia stări, al castei vaishya, adică al capitalismului. Această perioadă a fost dominată de cele materiale. Este epoca magiei negre legate de daimonii tereştrii. Dar ce înseamnă că în viitor ne vom afla cu toţii într-o universală Missa neagră.

Să ne gândim ce este o astfel de Liturghie neagră. Atunci când este vorba de varianta ei serioasă, şi nu varianta ei senzaţionalistă, curentă, legată de fanteziile sexuale ale unor nesatisfăcuţi, o Missa neagră constă în jertfirea unei fiinţe inocente lui Satan, spre a obţine de la el un beneficiu anume. Totul este executat în cadrul unei Misse catolice parodiate, executată de un preot catolic valid consacrat, sau cu o Ostie consacrată. Victima poate fi o fiinţă umană, dar în zilele noastre este, de obicei, un porumbel alb, sau un miel, ca simbol al Mielului. În cadrul ei negrul se referă la tenebrele infernului, iar inversarea simbolurilor simbolizează respingerea conştientă şi deliberată a oricărei morale oficiale. Lumânarea albă la stânga altarului, şi cea neagră la dreapta, exprimă vizual o astfel de inversare. Lumânarea albă înfăţişează ipocrizia religiei şi moralei oficiale, şi se foloseşte pentru arderea bucăţilor de hârtie pe care se scrie petiţia către Satan. Orgia de la final nu mai are rolul riturilor precreştine de inducere a fertilităţii, prin magia simpatică, sau de participare la timpul inocenţei paradiziace, ci doar de respingere a moralei sexuale curente.

Un ritual tradiţional de magie legată de daimonii tereştrii, prin care se cere un favor contingent (iubirea unei persoane, impotenţa unui rival sau fost iubit, 100.000 RON la Loterie, ş. a.) nu implică vreun rit sinistru, iar inversările ce au loc ţin de principiul analogiei răsturnate, cum spuneam mai sus. Negrul însuşi nu are nimic sinistru şi infernal, este pur şi simplu culoarea pământului, adică al manifestării corporale.

La fel, lumea noastră de acum, este legată de cele sublunare, fără să aibă ambiţia să inverseze nimic cu intenţie. Din contră, la început burghezia a avut o sănătoasă deferenţă şi admiraţie faţă de valorile aristocratice, moralitatea burgheză fiind, în bună măsură, adaptarea eticii cavalereşti medievale. Chiar şi astăzi, morala oficială îţi spune să îţi urmezi pofta inimii (de fapt poftele sufletului inferior), dar numai dacă asta nu aduce vreun rău altuia. Măcar atât bun simţ a mai rămas.

Doar că această morală este instabilă. Ea încurajează hrănirea părţilor inferioare ale sufletului, acelea legate de trup şi de lumea sublunară. Cu alte cuvinte, ale egoului. Ori, nu poţi avea pretenţia de la un ego ajuns supraponderal să păstreze vreo măsură. De exemplu aceea de a ţine cont de alte egouri din jur. Când şi acest ultim principiu va fi aruncat la gunoi, şi vom fi liberi să ne urmăm pofta inimii, fără nici o oprelişte, iar noi vom fi gata să sacrificăm pe oricine şi orice pentru continua îngrăşare a propriului ego, ritualul de magie dedicat daimonilor tereştrii se va transforma într-o Missa neagră propriu zisă.

Atunci Satan va fi dezlegat (Apocalipsa 20:3), iar demonii (şi nu daimonii), vor păşi pe pământ. Apostolul ne spune:

Referitor la venirea Domnului nostru Isus Cristos şi la adunarea noastră împreună cu el, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi tulburaţi cu mintea sau înspăimântaţi nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ce pare a fi de la noi, cum că ziua Domnului ar fi aproape. Nimeni să nu vă amăgească în nici un fel, pentru că nu va veni înainte de renegarea credinţei şi descoperirea omului nelegiuirii, a fiului pierzării, cel care se împotriveşte şi se ridică peste tot ce se cheamă Dumnezeu sau e vrednic de închinare, aşa încât se aşează el însuşi în templul lui Dumnezeu şi se prezintă că este Dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte că vă spuneam acestea pe când eram încă la voi? Iar acum ştiţi ce-l împiedică să nu se arate decât la timpul lui, căci misterul nelegiuirii lucrează deja, numai că ceea ce-l împiedică până acum va fi dat la o parte. Atunci, va fi descoperit Nelegiuitul pe care Domnul Isus îl va nimici cu răsuflarea gurii sale şi-l va distruge cu manifestarea venirii sale. (2 Tesaloniceni 2: 1-8)

Ce anume îl ţine încă departe pe acesta? Este vorba Jertfa lui Hristos, reactualizată mereu în cadrul Missei celebrate de comunităţile credincioase şi preoţii lor în comuniune cu Scaunul pescarului. Dar atunci aceştia vor fi doar o fărâmă în mareea degenerării. Ori mareea se ridică deja, iar apostazia catolicilor e în plină desfăşurare deja de ceva vreme. Dar atunci când Hristos euharistic nu va mai fi de ajuns, Hristos în persoană se va întoarce.

Cine are ochi de văzut să vadă.

Marana tha! Vino Doamne Isuse!

Advertisements